În Nordul unei pieţe spaţioase a fost ridicată cetatea bisericească în mijlocul căreia se află bazilica romanică cu trei nave şi un turn de Vest din sec. al XIII-lea. Biserica şi incinta pe plan oval au fost transformate în sec. al XV-lea. Biserica va avea un acoperiş în două ape care se sprijină pe zidurile supraînălţate ale colateralelor. Prin aceasta turnul este inclus în acoperiş. Zidul de incintă este ridicat, iar înspre interior sunt adosate camere de provizii pe trei niveluri. Un drum de strajă la nivelul mijlociu deserveşte metereze, guri de păcură şi bovindouri fortificate şi asigură accesul la camerele de provizii.
Turiștii caută cazarea perfectă… iar tu poți fi alegerea lor!
Intră pe ofertă și vezi cum îți poți lista hotelul sau pensiunea aici.
Oferta roTravel24